Alerga plângând însoţită
de cântecul surd al ploii. Spera ca picaturile de ploaie, zgomotul facut de
acestea o vor face să îşi uite gândurile. Era atât de obosită de ceea ce
devenise. Şi-ar fi dorit să îşi cumpere un suflet nou. Sau să facă schimb de
inimi cu primul călător pe care îl zărea. Sufletul îi era zdremţăluit şi nu
ştia încotro să apuce sau unde o vor duce paşii. Singurătatea o facea să ajungă
mai repede în disperare şi povara din inimă abia îi dădea voie să respire.
Poate că o inimă de gheaţă i-ar fi putut fi salvare. Căzu în genunchi şi
continuă să plângă până oboseala din trupul ei mic îşi spuse cuvântul şi
adormi. Începu să viseze că era într-un palat uriaş, unde îngerii cântau
necontenit, plini de bucurie şi zâmbet. Curioasă, începu să exploreze palatul. Călca
uşor pe drumuri pline de aur şi mărgăritare conduse de cântece. Fusese invitată
la masă- la masă cu Împăratul. Era
nedumerită de ce ea, şi cine este acest împărat. Îngerii au îmbracat-o în
rochie de sărbătoare şi au condus-o pe aripi în locul unde urma să se
întâlească pe Împăratul .Unul din îngeri i-a spus „Fiică de Rege”. Începu să
chicotească . Gândi că au greşit persoana, şi că nu este ea cea căutată dar se
v-a bucura de această experienţă până va fi demascată. Ajunsese la locul cu
pricina. Împăratul o strigă pe nume şi un sentiment de pace îi năvăli în
suflet. Împăratul o luă în braţe, începuse să plângă şi îi spusese cât de dor
i-a fost de ea şi că a aşteptat-o cu lacrimi. Copila nu mai înţelegea nimic .
Îi spusese că cu atâta dragoste i-a vegheat paşii, că fiecare zi aştepta ca
ochii ei să se îndrepte spre Cer, să-i strige ajutorul, să-L recunoască ca
Tată. Dar nu, nu a obosit. A plâns cu ea în slăbiciunile ei, i-a legat rănile
de atâtea ori, a mângâiat-o atunci când era căzută şi i-a dat din nou puteri să
meargă mai departe. I-a fost atât de dor de ea. Îi spusese că urma să se
trezească şi că îi va da ca semn curcubeul şi liniştea din suflet. Nu-i cerea
decât să îi spună TATĂ şi să stea de vorbă cu EL. Avea să o îndrume , să o
călăuzească, să îi ofere dragostea de care avea atât de multă nevoie. Copila
începu să plângă de bucurie, îl îmbrăţisă şi îi spusese pentru prima dată TATĂ.
Se trezi. Iată că curcubeul era pe Cer. Îşi stersese lacrimile cu hainele-i
pline de noroi şi un zâmbet începu să îi schiţeze pe faţă. Avea să trăiască o
viaţă nouă- ca o adevărată fiică de Rege şi să-i răsplătească bunatatea.
Postări
